Category: Baschet
”Fii campion printre campioni!”, sloganul secției de baschet a Academiei Brosovszky
De astăzi, peisajul sportului arădean s-a colorat cu secția de baschet a noii Academii Sportive „Brosovszky”. Lansată în luna Aprilie cu ramura fotbal, Academia caută acum talente și în sportul cu mingea la coș, iar zecile de copii și părinți ce au umplut până la refuz sala festivă a Colegiului Național Preparandia Dimitrie Țichindeal în această seară confirmă interesul ridicat pentru noul proiect. Despre intențiile și mijloacele noii secții de baschet au vorbit Rolland Szabo, președintele Academiei Brosovszky, consilierul local Ovidiu Moșneag, Sorin Haiduc, directorul Colegiului gazdă a evenimentului de lansare și a acțiunilor de selecție și pregătire, antrenorii Gabriel Iazbinscky și Adrian Mazilu, dar și invitatul special, Monika Brosovszky, cea care pentru moment va fi coordonatorul secției.
Szabo: „Un concept nou”
Așa cum spunea și în urmă cu câteva luni, când anunța înființarea Academiei „Brosovszky”, omul de afaceri Rolland Szabo e sigur că arădenii, respectiv copiii lor vor fi atrași de oferta noii entități sportive. „Venim cu un concept nou. Nu vrem să identificăm Academia cu o clădire, cu un teren sau o anumită sală de sport, ci cu o stare de spirit. Ne a
dresăm tuturor copiilor care doresc să facă sport și nu neapărat de performanță. Doar adresându-ne sportului de masă și având o bază mare de selecție vom indentifica viitorii campioni. Noi le oferim cadrul propice să se apuce de un sport, respectiv baschet sau fotbal deocamdată, ei și părinții lor sunt cei care apoi vor decide dacă vor merge sus de tot în acest sport”, a punctat președintele Academiei.
Monica Brosovszky: „Îmi ofer tot sprijinul pentru copiii Aradului”
Chiar dacă pentru moment nu va intra pe parchet în calitate de antrenoare, „minunea blondă a baschetului arădean” susține noua secție a Academiei care poartă numele tatălui său, golgheterul all-time al UTA-ei, Ladislau Brosovszky. De patru ori campioană a României cu ICIM-ul, Monika Brosovszky a fost aplaudată îndelung de întreaga audiență la intrarea în sală, emoțiile copleșind-o la rostirea câtorva cuvinte. „Mă simt mult mai bine pe teren decât cu microfonul în mână. Vă mulțumesc în numele organizatorilor pentru prezența numeroasă de la acest eveniment, nu mă așteptam la chiar atâta lume. Dar, asta înseamnă că printre copiii care sunt azi în sală ar putea și îmi doresc să fie cât mai mulți viitori campioni. Eu și îmi ofer tot sprijinul pentru ei, fiind încântată și onorată că această Academie poartă numele tatălui meu. Îi mulțumesc încă odată lui Rolland Szabo că m-a inclus în acest proiect, sperăm să facem treabă bună împreună pentru Arad”, a spus valoroasa baschetbalistă, care și-a încetat cariera chiar în această vară, dar a rămas în stafful ICIM-ului ca director de imagine.
Moșneag: „Primăria ajută, dar marele câștig e Monica”
Reprezentant al primarului Gheorghe Falcă la acest eveniment, Ovidiu Moșneag a vorbit despre sprijinul autorităților locale, dar nu numai. „Sigur, Primăria ajută. Nu are rost să intrăm acum în detalii, dar puteți conta pe sprijinul ei. Sunt și eu tată și îmi dau seama cât de important e sportul în viața unui copil. Dar mai îmi dau seama de ceva. Marele câștig de aici e Monika (n.a. Brosovszky). Pe lângă valoarea sa incotestabilă ca sportivă, cred că și mai important este valoarea sa ca om, caracterul ei. E exemplul perfect pentru copiii care se află azi în sală, dar și alții care vor apela la serviciile acestei Academii, tot așa cum tătăl său, marele Ladislau Brosovszky, e reperul pentru micii fotbaliști din cadrul aceleași Academii”, a precizat consilierul local.
Sorin Haiduc: „Minți agere și cultivate în corpuri sănătoase”
Directorul Colegiului Național Preparandia Dimitrie Țichindeal a înțeles la perfecție importanța acestui proiect și a pus la dispoziție baza materială, respectiv sala de sport a școlii. „Scopul nostru este să educăm, iar educația nu înseamnă doar minți agere și cultivate, ci și corpuri sănătoase. Prin această secție de baschet ce va funcționa în incinta Colegiului nostru sperăm să atragem cât mai mulți copii către sport și să-i educăm în spiritul campioanei care se află astăzi lângă noi, Monika Brosovszky. O să dotăm sala de sport cu tot ceea ce este nevoie, în așa fel încât cei doi antrenori să-și poată face treaba așa cum trebuie. Și lor trebuie să le mulțumesc, căci doar o catedră puternică de sport putea atrage un astfel de proiect în Colegiul nostru”, consideră Sorin Haiduc.
Iazbinscky: „Arădeni pentru Divizia Națională”
„Creier” și „suflet”, Gabriel Iazbinscky va intra și pe parchet în calitate de antrenor, alături de fostul jucător al West Petromului, Adrian Mazilu. „Cum, din păcate, nu mai avem echipă de băieți, la nivel de baschet reperul principal rămâne ICIM-ul. Nu e prea plăcut când vedem atâtea jucătoare străine la echipă, ne-ar plăcea să fie cât mai multe românce, respectiv arădence. Prin această Academie, prin această secție de baschet, ne propunem să ridicăm cât mai multe jucătoare sau jucători din Arad pentru Divizia Națională. Sunt încrezător în reușita acestui proiect când văd atâta lume în sală în această seară, atât de mulți copii, iar noi le promitem că vom face tot ce ne stă în putință să le oferim un cadru profesionist, în așa fel încât venind cu plăcere la antrenamente să calce pe urmele Monikăi Brosovszky. Ea a fost una dintre componentele ICIM-ului care în anul 1994 devenea pentru prima oară campioană a României, iar atunci majoritatea jucătoarelor erau din Arad. La asta ne gândim și astăzi când lansăm această secție”, a explicat profesorul Iazbinscky.
Acesta a mai anunțat că prima acțiune de selecție va fi organizată sâmbătă, începând cu ora 9, la sala de sport a Colegiului Național Preparandia Dimitrie Țichindeal. În funcție de vârstă și de abilități, copiii vor fi împărțiți în două-trei grupe, antrenorii urmând să anunțe programul de antrenamente de săptămâna viitoare. Înscrieri se mai pot face și pe adresa de e-mail pedabaschet@yahoo.com, iar lămuriri suplimentare se pot obține de la antrenorii secției Gabriel Iazbinscky (tel. 0746101314) și Adrian Mazilu (tel. 0722278633).
Monika Brosovszky își începe treaba la Academia ce poartă numele tatălui său: Secția de baschet, inaugurată luni!
În urmă cu câteva luni, minunea blondă a baschetului arădean își dădea acordul pentru alăturarea numelui tatăului său, regretatul Ladislau Brosovszky, golgheterul all time al UTA-ei, Academiei Sportive pusă pe roate de omul de afaceri, Rolland Szabo. La fotbal, selecția, respectiv încorporarea grupelor de la Andromeda Arad, CS Ineu și CS Dorobanți, au început de săptămâni bune, însă a venit vremea ca să pornească la drum și secția de baschet.
Acestea fiind spuse, Academia Brosovszky invită toți iubitorii sportului cu mingea la coș luni, 5 octombrie, începând cu ora 18, la sala festivă a Colegiului Național Preparandia – Dimitrie Țichindeal. Invitația se referă în primul rând copiilor și părinților acestora, pentru a face cunoștință cu noul proiect propus Aradului și oportunitățile pe care Academia le pregătește.
Vor fi premii surpriză, invitați speciali, printre care și Monika Broșovszky, care va activa ca formator de talente și antrenor la Academie. Fosta campioană națională cu ICIM-ul, Brosovszky s-a retras din activitatea de jucătoare profesionistă, având o funcție onorifică la gruparea „galben-albastră”, aceea de director de imagine.