Proiectul unei Academii Sportive la Ineu prinde tot mai mult contur. Astăzi, aceasta a preluat oficial numele lui Ladislau Brosovszky, golgheterul all-time al Campioanei Provinciei cu 100 de reușite, toate în Divizia A. Cea care a certificat „mariajul” a fost chiar fiica regretatului fotbalist, cunoscuta baschetbalistă, Monika Brosovszky, care a devenit automat președintele de onoare al Academiei și – probabil – va activa ca antrenor / coordonator al viitoarelor echipe de baschet. Detalii despre grandiosul proiect au dat Rolland Szabo, președintele Academiei „ Brosovszky” și Călin Abrudan, primarul orașului Ineu.
Szabo: „Concept nou, bazat pe parteneriate, pentru talentele din județ”
Încă din momentul în care a preluat divizionara a treia CS Ineu, omul de afaceri Rolland Szabo recunoștea că planurile sale sunt mult mai mari în Țara Zărandului. Așa se face, că împreună cu Cristian Sculici a pus bazele proiectului Academiei de Fotbal, care – între timp – dorește să îmbrățișeze și alte ramuri sportive. Și, pentru ca totul să capete o greutate și mai mare, s-a luat legătura cu Monika Brosovszky pentru o colaborare, ce include și alipirea numelui tătălui său, unul dintre simbolurile UTA-ei anilor ’70, Ladislau Brosovszky. „În primul și în primul rând, vreau să-i mulțumesc Monikăi Brosovszky pentru că a venit alături de noi prin numele tatălui său, dar și renumele și valoarea sa ca om și sportiv. E un punct de plecare important pentru noi, ce ne obligă să mergem până la capăt cu proiectul nostru, construit în jurul unui concept nou. Acesta se bazează pe parteneriate solide cu anumite cluburi sau entități sportive. Deocamdată, pe plan fotbalstic colaborăm deja cu CS Ineu, CS Dorobanți și Andromeda Arad. Din punctul nostru de vedere, până acum, toate energiile și resursele s-au concentrate pe municipiul Arad, iar în mediul rural nu s-a investit aproape deloc. Tocmai de aceea, s-au pierdut multe talente. Copiii sau tinerii care doreau să facă performanță în sport au renunțat la visul lor, fiindcă nu avut posibilități financiare să participe la antrenamente sau competiții. În primul rând pentru ei facem această Academie”, a punctat Szabo.
Monika Brosovszky: „Numele tatălui meu, onorat și apreciat în acest fel”
Fără a folosi cuvinte mari, „minunea blondă a baschetului arădean” a fost extrem de emoționată când a început să vorbească despre cooptarea sa în proiectul Academiei din Ineu. „Țin să-i mulțumesc lui Roli pentru că s-a gândit la mine și implicit la tatăl meu când a plecat pe acest drum. Personal, mă simt onorată, dar, peste toate, simt că numele tatălui meu e onorat și apreciat în acest fel. Sincer, sunt foarte bucuroasă că după atâția ani numele de Ladislau Brosovszky nu a fost uitat și spun asta în contextul în care știu foarte bine cât a iubit tatăl meu UTA și Aradul. A avut destule oferte să joace în altă parte, dar a rămas fidel echipei alb-roșii și orașului natal. Deși și-ar fi dorit un băiat, fotbalist, eu sunt mândră că am putut să-i duc numele mai departe în sportul arădean. Presiunea a apăsat pe umerii mei, nu a fost deloc simplu, dar el se mândrea deja cu mine cât timp a mai fost în viață și asta m-a ambiționat și mai mult de-a lungul anilor. Cred că i-am îndeplinit și lui un vis, iar acum, poate, acest vis merge mai departe prin intermediul acestei Academii, care sper să ofere Aradului și României mulți campioni de acum înainte”, a spus Monika Brosovszky, căreia i s-a oferit deja posibilitatea să-și înceapă cariera de antrenor la Academia Brosovszky.
Abrudan: „Implicare totală din partea autorităților locale din Ineu, pentru un proiect sănătos pentru oraș și zonă”
Primarul orașului de pe malul Crișului Alb și bineînțeles ceilalți factori de decizie din Ineu sunt și ei parte importantă din proiectul Academiei Brosovszky. Recunoscând că s-a plecat puțin mai greu la drum, Călin Abrudan a spus că se revanșa în perioada următoare, în așa fel încât până în toamnă activitatea să se poată desfășura normal în fosta Unitate Militară 1499. „Îi mulțumesc Monikăi că a onorat orașul Ineu cu numele tătălui său. E mare lucru că Academia Brosovszky va fi asociată cu Ineul, iar pentru asta marele merit îl are Rolland Szabo. El e sufletul și mintea acestui proiect și este pe cale să realizeze mai mult decât am crezut că este vreodată posibil pentru orașul Ineu și pentru întreaga zonă. Roli și oamenii săi de calitate ne-au ajutat în prima fază cu echipa de Liga a 3-a ce se afla într-un impas financiar, au pus-o pe linia de plutire și iată că astăzi ocupă un loc onorabil în clasament bazându-se în special pe fotbaliști tineri și foarte tineri. De fapt, s-a urmărit de la bun început ca această echipă să fie cea la care se vor lansa în viitor tinerele talente din zonă, cele provenite de la Academia ce prinde tot mai mult contur și în care promit implicare totală din partea autorităților locale din Ineu. E mare lucru pentru copiii din orașul nostru sau împrejurimi să poată face sport la nivel profesionist, să facă până la urmă mișcare într-o perioadă în care tehnologia te tentează să stai în casă. Sper ca pe lângă fotbal și baschet, să mai putem susține și alte sporturi prin sălile de sport de la școlile noastre și – bineînțeles – terenurile ce se vor amenaja în fosta Unitate. Astăzi, avem deja o echipă bună de handbal, trebuie doar promovată puțin”, consideră primul edil al Ineului.
Anul finalizării proiectului, 2017?
Inițiatorii acestui îndrăzneț proiect au recunoscut că finalizarea în întregime a lucrărilor la baza materială a Academiei Brosovszky s-ar putea petrece de abia peste doi ani de zile și asta pentru că: „Legea bugetului suferă schimbări atât de dese încât e greu să-ți faci un plan de investiții. Chiar și așa, Primăria și Consiliul Local va aloca banii promiși, însă, din punctul meu de vedere, marea parte a cheltuielilor vor fi suportate din bani europeni. Proiectul va fi depus în această vară, iar din calculele mele, dacă totul decurge conform planului, panglica la tot ceea ce înseamnă baza materială a Academiei o vom putea tăia spre finalul anului 2017. Atunci, sperăm să existe și acel mini-hotel cu spații de cazare, condiții de masă și recuperare după efort, infirmerie și tot restul. Dar, la nivel micro, sper ca Academia să poată funcționa încă din această toamnă. Lucrăm la amenajarea a trei terenuri, la transformarea clădirilor generoase din fosta Unitate Militară în vestiare, în așa fel încât tinerii noștri fotbaliști să-și poată desfășura normal activitatea. Vom pune la dispoziție și cele două internate ale liceelor, avem condiții să suținem acest proiect încă de pe acum. Dar, important este că ne-am apucat de treabă și când te apuci de ceva este imposibil să nu și termini. Sau cel puțin acesta este mottoul meu ca primar”, a adăugat Abrudan.
În acest moment Centrul de Copii și Juniori contează pe serviciile a 12 antrenori, cei mai mulți din rândul profesorilor de sport, cei care au sarcina, dar și beneficiul de găsi talentele din Ineu și zonă.